Adăugarea și ștergerea tabelelor

Aplicația Numbers furnizează stiluri de tabel predefinite pentru fiecare șablon. După adăugarea unui tabel, îl puteți personaliza oricum doriți. Puteți adăuga oricâte tabele doriți într-o foaie.

Trageți mânerul tabelului pentru a-l muta.

Adăugarea unui tabel nou

  1. Faceți clic pe Tabel în bara de instrumente, apoi selectați un aranjament de tabel.

    Faceți clic pe săgețile din stânga și dreapta pentru a vedea mai multe opțiuni de stil.

  2. Pentru a scrie într-o celulă, faceți clic pe celulă, apoi introduceți conținutul dvs.

Pentru a schimba aspectul unui tabel sau al celulelor sale, utilizați instrumentele din panourile Tabel, Celulă, Text sau Aranjați ale inspectorului Format.

Editarea sau ascunderea numelui unui tabel

Când adăugați un tabel, acesta are un nume substituent (precum Tabel 1), pe care îl puteți schimba sau ascunde. Fiecare tabel dintr-o foaie trebuie să aibă un nume unic.

Efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:

  • Schimbarea numelui tabelului: Faceți triplu clic pe nume, apoi scrieți altul.

  • Afișarea sau ascunderea numelui tabelului: În panoul Tabel al inspectorului Format, selectați sau deselectați caseta de validare Nume tabel (sub Anteturi și subsol).

    De asemenea, puteți să afișați sa să asundeți numele tabelului fără a deschide inspectorul Format. Faceți clic pe tabel, faceți Control-clic pe bara numerotată din stânga rândului 1, apoi alegeți Afișează numele tabelului sau Ascunde numele tabelului.

Ștergerea unui tabel

  • Faceți clic pe tabel, faceți clic pe mânerul tabelului în colțul din stânga sus al tabelului, apoi apăsați tasta Ștergere.

Notă: Dacă un tabel este asociat cu un formular adăugat în Numbers pentru iOS, ștergerea tabelului degajează formularul.